CAPPADOCIA
Cea mai veche înregistrare a numelui Cappadocia este de la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., atunci când apar în inscripțiile trilingve a doi regi din perioada timpurie a Imperiului Ahemenid, Darius I și Xerxes, ca fiind una dintre țările mai vechi (dahyu-) ale Imperiului Persan. În aceste liste de țări, numele vechi persan este Katpatuka, care este de origine incertă: numele ar putea fi autentic din limba veche persană, însemnând fie țara "Ducha / Tucha" sau "țara cailor frumoși" (în concordanță cu faptul că Cappadocia antică a fost celebră pentru creșterea cailor). Conform unei alte teorii, aceasta este o formă de persanizare a numelui hitit pentru Cilicia, Kizzuwatna. Versiunile lingvistice din inscripțiile elamite și akkadiene conțin un nume similar în akkadiană katpa "parte"(cf. Evr katef) și un nume de conducător sau strămoșul lor, Tuka.
Herodot spune că numele capadocienilor a fost dat lor de către perși, în timp ce grecii îi numeau "sirieni" sau "alb sirieni" (Leucosyri). Unul dintre triburile Capadocieni menționate de el este Moschoi, asociat de Josephus Flavius cu figura biblică a lui Meșec, fiul lui Iafet: "și Mosocheni au fost neamul urmașilor lui Mosoch, acum ei sunt capadocieni". AotJ I: 6. A se vedea, de asemenea, Ketubot 13:11 din Mishna.
Cappadocia este, de asemenea, menționată în Noul Testament, în cartea Faptele Apostolilor 2:5-12 care pare să sugereze că capadocienii creștini din aceasta regiune erau "evrei cu frica lui Dumnezeu".
Sub următorii regi ai Imperiului Persan, regiunile capadociene au fost împărțite în două satrapii, una ce cuprindea porțiunea centrală și care purtat în continuare numele de Cappadocia, în timp ce cealaltă a fost numită Pont. Această divizare a fost făcută încă înainte de Xenophon. Și după căderea guvernării persane cele două provincii au continuat să fie separate, distincția fiind perpetuată, iar numele de Capadocia a ajuns să fie limitat la provincia interioară (uneori numită Marea Capadocie).
Regatul Cappadocia era încă existent în timpul lui Strabo ca un stat independent nominal. Cilicia era numele dat districtului în care era situată Cezareea, capitala întregii țări. Singurele două orașe din Cappadocia considerate de Strabon ca meritând această denumire erau Cezareea (inițial cunoscut sub numele de Mazaca) și Tyana, nu departe de poalele Munților Taurus.
Cappadocia se află în estul Anatoliei, în centrul a ceea ce este acum Turcia. Relieful constă dintr-un platou înalt de peste 1000 m altitudine, care este străpuns de vârfuri vulcanice, Muntele Erciyes (Argaeus vechi), în apropiere de Kayseri (vechea Cezaree), cu 3916 m, fiind cel mai înalt. Delimitările regiunii istorice a Cappadociei sunt vagi, mai ales spre vest. Spre sud, Munții Taurus formează granița cu Cilicia și separă Cappadocia de Marea Mediterană. Spre vest, Cappadocia este delimitată de regiunile istorice ale Licaoniei la sud-vest, și Galatiei la nord-vest. Coasta Mării Negre cuprinde regiunea care s-a separat din Cappadocia devenind regiunea Pontus, în timp ce granița de est a Cappadociei este realizată de cursul superior al fluviului Eufrat, înainte ca acesta să-și devieze cursul spre Mesopotamia. Aceste limite cuprind o suprafață ce se întinde pe aproximativ 400 km de la est la vest și pe 250 km de la nord la sud. Datorită poziției sale interioare și a altitudinii mari, Cappadocia are un climat continental marcat, cu veri calde și uscate și ierni reci cu zăpadă. Precipitațiile sunt rare, Cappadocia fiind în mare măsură o regiune semi-aridă.
Cappadocia a fost cunoscută sub numele de Hatti în epoca bronzului târziu și a fost patria Imperiului Hitit cu capitala la Hattușa. După căderea Imperiului Hitit și declinul societății siro-capadociene Mushki după înfrângerea lor de către regele Lidiei Cresus, în secolul al VI-lea î.Hr. Cappadocia a fost condusă de un fel de aristocrație feudală, locuind în castele puternice și păstrând populația într-o stare de aservire. Cappadocia a fost inclusă în a treia satrapie persană în urma împărțirii teritoriale realizate de regele Darius I, dar a continuat să fie guvernată de proprii săi conducători, niciunul însă nedeținând supremația peste întregul teritoriu și toți fiind, mai mult sau mai puțin, tributari Marelui Rege
După cucerirea Imperiului Persan, Alexandru cel Mare a încercat să conducă zona printr-unul din comandanții săi militari. Dar rege al capadocienilor a ajuns Ariarathes I, un aristocrat persan. Ariarathes I (332-322 î.Hr.) a fost un conducător de succes și a extins granițele Regatului Capadocia până la Marea Neagră. Regatul Cappadociei a trăit în pace până la moartea lui Alexandru, când imperiul acestuia a fost împărțit, iar în Capadocia a ajuns conducător Eumenes. Pretențiile sale au fost făcute clar în 322 î.Hr. de către regentul Perdiccas, care l-a răstignit pe Ariarathes, dar în disensiunile care au dus la moartea lui Eumenes, fiul lui Ariarathes a recuperat moștenirea regatului Cappadociei, regat pe care l-a lăsat unei linii de succesori, care au purtat în cea mai mare parte numele fondatorului dinastiei.
Sub Ariarathes IV, Cappadocia a intrat în relații cu Roma, care i-a fost mai întâi adversară (Cappadocia îmbrățișând cauza lui Antioh cel Mare), apoi aliată împotriva lui Perseu al Macedoniei. Din timp în timp regii cappadocieni au fost tributari față de Seleucizi, până în momentul în care Ariarathes V a mărșăluit cu proconsulul roman Publius Licinius Crassus Dives Mucianus împotriva lui Aristonicus, un pretendent la tronul din Pergamon, iar forțele lor au fost anihilate (130 î.Hr.).