
OBIECTIVE TURISTICE DIN TURCIA
ELEV:ZAMBILOIU GEORGIANA DENISA
- Turcia este o țară întinsă pe două continente. 97% din suprafața țării se află în Asia de Sud-Vest și 3% în Europa. Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; Irak și Siria la sud. Turcia este o republică democratică, laică, constituțională al cărei sistem politic a fost stabilit în 1923.
- Capitala Turciei e Ankara, nu Istanbul, așa cum cred majoritatea străinilor.
- Strâmtoarea Bosfor care separă Asia de sud-vest de Europa de sud-est se află în Turcia. Anatolia e situată între Marea Neagră la nord și Marea Mediterană la sud, cu Marea Egee și Marea Marmara la vest. Unii geografi consideră Turcia ca o parte a Europei datorită anumitor caracteristici culturale, politice și istorice. Datorită poziției sale geografice între Europa și Asia și între trei mări, Turcia a fost o răscruce istorică, patria și câmpul de luptă a mai multor mari civilizații și un centru de comerț. Turcia a devenit o destinație populară pentru plajele sale, dar și pentru cultură, spa și îngrijire medicală. Turismul din Turcia se bazează în mare parte pe o varietate de situri istorice și pe stațiunile de pe litoral, de-a lungul coastelor sale din Marea Egee și Marea Mediterană.
- Locuri de vizitat în Turcia sunt foarte multe, fie că vorbim despre obiective turistice încărcate de istorie, fie de peisaje și plaje care îți taie respirația cu frumusețea lor. Iată câteva dintre ele:

MARDIN
Mardin , este un oraș din sud-estul Turciei, capitala provinciei omonime, provincia Mardin, în partea turcă a Mesopotamiei. Orașul se află la aproximativ 20 km, la nord de granița cu Siria și nu departe de Irak.
Mardinul este considerat un oraș tolerant, toleranță datorată amestecului de populații: turci, arabi, kurzi, armeni; de cele mai diverse credințe: islam (hanefit, șafiit), creștinism (diverse culte), yazidism etc. Până nu de mult aici trăia și o înfloritoare comunitate iudaică, azi dispărută.
La Mardin se vorbesc mai multe limbi: turca, kurda kurmangi, araba mardineză, neo-aramaică etc. Cei mai mulți mardinezi vorbesc cel puțin două dintre aceste limbi.